Dinu Cătălin

  Într-o dimineață așa ca mai toți oamenii, mohorât, mi-am ridicat ochii spre cer și am văzut o culoare roșiatică, era mai lumină în văzduh decât pe pământ, și deodată am început să zâmbesc.   Mi s-a luminat ziua.   Mi-am dat seama de ce suntem mai mereu triști. Posomorâți. Pesimiști.   Pentru că stăm precum struțul, cu capul în nisip și nu vedem frumusețile din jur și nici din văzduh.   De multe ori suntem triști că nu avem o casă, că nu mai avem sănătate.   Că suntem prea poluați.   Că avem salarii mici și taxe mari.   Că e ură între oameni, că ne trădăm pentru a fi văzuți bine (asta înseamnă că faci ce a făcut Iuda cu Domnul Hristos).   După cum vedeți, parcă ne-am legat prea mult de pământul ăsta de parcă am lua ceva cu noi.   Vom duce exact ce am adus când ne-am născut. Nimic!   Când simțiți că tristețea vă devine giulgiu, ridicați-vă ochii spre cer căci de acolo ne vine ajutorul.   "Îmi ridic ochii spre munți....

  E început de an...   Am făcut și mi s-au făcut urări ca anul ăsta să ne fie mai bine, să fim mai sănătoși, să avem bani mai mulți, să ne dea Dumnezeu ce avem nevoie și ce ne dorește inima și multe alte urări.   Să nu uităm că fericirea omului nu înseamnă doar mâncare și băutură.   Toți ne dorim să ne fie mai bine și să fim mai fericiți anul ăsta. Nu e rău deloc. Dar mai spun încă o dată: -să nu ne facem fericiți întristând pe alții. Pentru că roata e rotundă!   Mă gândeam miercuri seara în biserică că sunt atâția care fug de Biblie ca de dracu'.   Ăsta e motivul unei vieți încețoșate, gri, în care ploia întristării e prezentă mai tot  timpul precum anotimpul ploios în Anglia... lipsa Curcubeului veșnic: Dumnezeu!   Ați observat și dumneavoastră că în momentul în care vezi curcubeul, parcă uiți imediat de vremea mohorâtă și începi să zâmbești.   Din cauza asta nu zâmbesc oamenii, pentru că le lipsește Curcubeul, adică Dumnezeu! ...