De ce trecem prin încercări, necazuri?
Cu siguranță când vine peste viața noastră câte o încercare, o problemă, un necaz ne întrebăm: "Cu ce am greșit, cu ce am păcătuit, de ce a îngăduit Dumnezeu să mi se întâmple asta mie? De ceee?". Știu, cunoașteți despre ce vorbesc! Dar haideți să privim puțin la viața unei familii care nu cred să mai fi fost vreuna ca ea, așa de îndurerată și încercată. La Iov și soția sa. Mai cu seamă la Iov. Pentru că Dumnezeu cu Iov se laudă înaintea îngerilor și înaintea lui Satana. Într-o zi familia lui Iov a rămas fără nimic. A rămas fără cele șapte mii de oi, fără cele trei mii de cămile, fără cele 500 de perechi de boi (adică 1000), fără cele 500 de măgărițe, fără cei 10 copii, șapte băieți și trei fete, și fără aproape toți slujitorii (erau așa de mulți că nici nu li se spune numărul), cu excepția celor patru care le-au dat veștile îngrozitoare. În jurul lui Iov și a soției sale răsuna glasul groazei: "Ați rămas fără nimic, vă mai aveți unul pe altul". Groa...