Ferice de cei care se încred în Dumnezeu
Psalmul 2:1 "Ferice de toţi câţi se încred în El" Când am decis să scriu despre această fericire, în minte mi-a răsunat întrebarea "cât de ferice, cât de bine a fost de când te încrezi tu în Dumnezeu?" Am stat și mi-am făcut o analiză a vieții și am văzut că dacă aș mai trece încă o dată prin ce am trecut, acolo unde m-am lăsat în mâna lui Dumnezeu, aș face la fel. M-aș încrede tot în El, atât de bine și de ferice a fost de mine. Da, a fost când am pierdut pe partea fizică, materială, socială, sau în ochii celor dragi, dar am știut în adâncul inimii și a minții mele că am câștigat spiritual. Că am păstrat ce era și este mai de preț, pe Dumnezeu. O altă întrebare este "câți din cei care se încred în Dumnezeu fac cea mai bună alegere?", răspunsul este că toți. Nu o parte, nu un procentaj, nu azi unii și mâine alții. Nu, nu, ci toți cei care se încred în El. Chiar și tu. Esențial este să te încrezi în Dumnezeu și atunci când ai ...