Păcatul curviei
Al doilea păcat care este scris în Galateni 5:19 despre care se spune în versetul 21 că nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu este: "curvia... cei ce fac astfel de lucruri nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu".
Care sunt faptele curviei? Relațiile intime între două persoane necăsătorite. Care trăiesc în concubinaj sau nu. Și prostituția face parte din curvie.
Spun încă o dată. Nu scriu ca să osândesc pe cineva. Scriu că poate cineva se află sub salacitate și cu scopul de a afla că e o piedică în calea omului dacă vrea să ajungă în rai. Și nu cred că nu ar vrea.
Păcatul e ca o boală de care știi sau nu. În cazul în care nu, îți spune medicul, chiar dacă știi. În cazul nostru medicul este Dumnezeu. Pentru că sunt cuvintele Lui.
Acum, poate că cineva vrea să iasă din acest păcat, soluția cea mai bună este să îi spui direct lui Dumnezeu. Scurt și la subiect: "Doamne am problema asta, ajută-mă să ies din ea."
Când medicul îți spune că ai un diagnostic destul de grav, dar îți spune că este o soluție de a scăpa, chiar dacă e prin operație și regim, pentru a nu pierde vreun mădular, sau a nu muri, accepți soluția.
Soluția lui Dumnezeu pentru acest păcat este să recunoști și să nu mai faci.
Ce i-a spus Domnul Hristos femeii prinse în adulter?

"Du-te și să nu mai păcătuiești." (Ioan 8:11)
Comentarii
Trimiteți un comentariu