Fericirea e ascunsă în noi!
O parabolă spune că îngerii s-au întâlnit într-o zi și au zis să râdă pe seama oamenilor așa că s-au hotărât să ascundă fericirea de ei.
Unul a zis să o ascundă pe munți, altul în adâncul oceanului, un altul pe o altă planetă. Însă nu au ales nici una din aceste variante pentru că l-au socotit pe om destul de isteț, încât să o poată găsi.
Însă un înger a spus că fericirea ca să nu poată fi găsită trebuie ascunsă în interiorul oamenilor, pentru că ei vor fi destul de preocupați să o caute în exteriorul lor.
Chiar așa au și făcut! Și au avut succes îngerii.
Oamenii după cum știm, își doresc să fie fericiți. Nu e rău.
Dar unii vor ca doar ei să fie fericiți.
Oamenii în căutarea de a-și astâmpăra setea după fericire, aleargă în stânga și în dreapta, caută să muncească de dimineața până seara. Își mai măresc casa, își mai cumpără o mașină.
Își caută un soț sau o soție care să arate bine fizic, chiar dacă inima și mintea sunt seci. Nu contează caracterul lipsit de bun simț... Cred că au dat de miezul fericirii.
Spunea Vladimir Korolenko, un scriitor rus, că "sufletul a fost făcut pentru fericire, ca pasărea pentru zbor".
Avem nevoie să fim fericiți. Face parte din ADN-ul nostru.
Păsările nu pot trăi mult dacă nu zboară. La fel și cu noi în cazul fericirii.
Noi căutăm fericirea interioară în lucrurile exterioare. În lucrurile care trec și o dată cu ele și fericirea.
De multe ori ni se spulberă fericirea precum un nor ușor suflat de un vânt puternic. Ca un nor trecător ne este câteodată fericirea.
Spunea psalmistul Asaf, că fericirea adevărată este să te apropii de Dumnezeu. Pentru că El este și va fi veșnic. La fel va fi și fericirea noastră.
Prea mult vorbim despre lucrurile pieritoare, și prea puțin (sau poate deloc) despre Dumnezeu, despre veșnicie, despre mântuire.
Pentru mulți e basm, dar într-o zi "basmul" va fi realitate. Și va fi dureroasă.
Majoritatea oamenilor sunt legați la ochi cu banderola numită necredință.
Nu mai credem că există fericirea veșnică.
Credem doar în fericirea trecătoare bazată pe lucruri trecătoare.
Știu că și tu cauți fericirea. Eu am găsit-o încrezându-mă în Dumnezeu. Chiar dacă oamenii și pământul ăsta nu ne pot ferici cu adevărat, totuși există Cer... acolo în veșnicie fericirea e deplină.

Comentarii
Trimiteți un comentariu