Lenea ascunsă sub comoditate

Iosua 18:3
"Iosua a zis copiilor lui Israel: „Până când vă veţi lenevi să mergeţi să luaţi în stăpânire ţara pe care v-a dat-o Domnul?"


  Israelul a intrat în țara promisă de Dumnezeu, în Canaan. Unii s-au "așezat la casa lor", alții nu. Mai erau șapte seminții care locuiau niciunde. Nu avea fiecare ținutul său.
  Iosua a văzut că problema nu era că nu aveau loc în țară, problema era lenea.
  Amânau nu pentru că nu se putea, ci pentru că lenea era cucoană mare între ei.
  Am devenit cam comozi.
  Vrem totul să ne fie adus pe tavă, la îndemână.
  Am ajuns să trăim așa cum trăim (cred eu) și din cauza comodității.
  Nu ne mai luptăm cu noi înșine când suntem îndemnați să facem ceva imoral.
  Nu ne mai opunem instinctului de a răspunde aspru și de a da replica de șah și mat, pentru că e mai comod să nu lupți cu tine însuți. Conștiința o lași de o parte.
  Preferăm să stăm acasă în vârful patului privind live cum alții se închină lui Dumnezeu crezând că ne închinăm și noi.
  Fals. Nu se pot închina și nici sluji lui Dumnezeu alții în locul nostru. Trebuie să te coste și pe tine ceva. Măcar efortul de a fi în Casa lui Dumnezeu. Altfel te vei simți. Mai aproape de inima lui Dumnezeu!
  Dumnezeu a dăruit acestei lumi mântuire. Numai că noi sub o formă mai subtilă a lenei, nu punem mâna pe ea. Nu intrăm pe ușa mântuirii care este Hristos Domnul pentru că avem bagaje, iar Ușa este strâmtă. Nu ne ridicăm de pe scaunul comodității noastre.
  Ce alegi? Să continui trăind comod și prin asta să îți faci rău și ție și celor de lângă tine?
  Sau să îl accepți pe Dumnezeu și să te lupți cu tine însuți, să te fericești și pe tine și pe cei de lângă tine?

  Dumnezeu să te binecuvânteze!

Comentarii

Fiți binecuvântați și binecuvântări !!!

Dumnezeu nu obosește iertând

Deșteaptă-te România!

Icoana făcătoare de lucruri normale

Cine dă... lui își dă

Cum să-L așteptăm pe Domnul

Ce contează la Judecata de Apoi?

Păcatul preacurviei

Dumnezeu știe toate limbile pământului!

HRISTOS e cel care a înviat!!!

Tu ce urezi la început de an?