Iubirea are formă de bumerang
"De ce nu mai este iubire?" spun versurile unei cântări.
Pentru că în noi s-a dezvoltat un instinct, nu știu dacă e animalic, vrem să primim mult, foarte mult, și (să) oferim prea puțin sau poate chiar deloc.
"Cine umblă după iubire, nu o va găsi. Cine o dă, o primește înapoi" -spunea un medic austriac în secolul IX.
Acum îmi dau seama de ce iubirea e floare rară printre oameni. De ce a ajuns ca unele pietre prețioase care nu se mai găsesc. Pentru că am pornit în căutarea ei, uitând că se află la orice pas. Chiar lângă noi.
Poți fi iubit doar dacă oferi iubire. Asta e condiția pe acest pământ.
Dar Dumnezeu ne iubește chiar dacă noi nu i-am oferit iubire!
Iubirea e ca o floare, ca să trăiască și să fie frumoasă trebuie udată și trebuie să aibă parte de lumină, la fel e și cu iubirea.
Udați pe oameni cu iubire în lumina lui Hristos.
Ca să ai parte de iubire, mai întâi trebuie să faci cuiva parte de ea.
Nu mai obosiți alergând după iubire, oferiți iubire și se va întoarce la voi.
Iubirea are formă de bumerang.

Dați-i drumul acestui "bumerang" și nu se va întoarce la voi fără rod!
Dinu Cătălin
Comentarii
Trimiteți un comentariu