ATENȚIE la hoți
La grădina zoologică Kirby din Anglia, îngrijitorii trebuiau să plătească vizitatorilor bunurile furate de maimuțe. Dar ce nu puteau să înțeleagă îngrijitorii este că cel mai des maimuțele furau ochelari. O anchetă a dezvăluit de ce se întâmpla astfel.
În timp ce vizitatorii se aplecau să citească semnul din interiorul cuștii "Atenție! Aceste maimuțe fură ochelari", imediat maimuțele acționau.
De atâtea ori și nouă ni se întâmplă la fel.
Spunem altora ce e rău, ce e greșit, ce e imoral, ce e strigător la cer, ce nu e drept și nici frumos, iar noi suntem îngropați până la genunchi în ele.
Pentru alții acel "ATENȚIE" îl facem mare și îngroșat, iar pentru noi îl facem mic.
Cum spunem noi românii "ne furăm singuri căciula".
Un politician de al nostru care este creștin fiind întrebat de un prezentator tot creștin față de ce greșeli este mai tolerant, el a răspuns că față de ale lui.
Iată un politician sincer. Cine a zis că nu există?
Majoritatea citim sau ni se spune că supărarea, stresul, îngrijorarea ne fac foarte rău fizic, psihic și spiritual iar unii dintre noi tot așa continuăm.
Din familie, de la școală și din biserică ni se spune adesea ce e bine și ce nu, iar noi parcă intenționat le facem.
Cred că ar trebui să aplicăm și noi psihologia inversă, așa cum a făcut și fratele Nicu Geantă în seria din predicile sale numite "Sfaturi practice pe dos" (https://youtu.be/TmvUVIbxqKE).
Și mai cred că trebuie să vedem bârna din ochiul nostru, și apoi dacă mai putem și paiul din ochiul celuilalt.
ATENȚIE! Satan îți fură timpul, îți fură pacea, îți fură relația cu ai tăi și cu Dumnezeu, îți fură demnitatea, caracterul și integritatea exact prin unele lucruri pe care tu le crezi bune, normale.
ATENȚIE!!!

Comentarii
Trimiteți un comentariu