Fericirea celor săraci

  Matei 5:3   Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
 

 În cuvintele de început ale predicii de pe munte, Domnul Hristos se adresează dorinţei supreme a fiecărei inimi omeneşti – fericirea.
  Prima fericire este a celor săraci în duh.
  Cei care îl urmau pe Hristos erau și săraci dar și bogați.
Deci aici nu li se adresa celor care erau săraci material.
Ci acelora care erau săraci în duhul lor. Care se vedeau săraci spiritual, goi de Dumnezeu, lipsiți de prezența Sa, lipsiți de pacea Sa care întrece orice pricepere.
  În greacă cuvântul este "pthocos", adică atât de sărac spiritual se vede omul că se ghemuiește. Omul care se chircește pentru că își vede lipsa și sărăcia față de lucrurile spirituale, de lucrurile cerești.
  Spiritul de sărăcie, de umilinţă spirituală, trebuie să-i caracterizeze deopotrivă pe bogaţi şi pe săraci.
  Vreau să răspund la una din întrebările puse cel mai des. "De ce nu vin oamenii la biserică?"
  Din două motive:
1. Pentru că ei se văd bogați și îmbrăcați în neprihănire.
2. Pentru că se cred atât de săraci material și spiritual că își spun că mai repede iartă Dumnezeu pe satan decât pe ei.
  Dumnezeu nu se uită la sărăcia și nici la bogăția ta materială.
  Nimeni nu-i atât de sărac și nici atât de bogat încât Dumnezeu să nu-l poată iubi.

  Mult mai mare este dragostea lui Dumnezeu pentru un păcătos decât dragostea unui sfânt față de Dumnezeu.
  Dumnezeu se uită la inima celor săraci în duhul lor și le va da Împărăția cerurilor.
  Fiți săraci!
  Săraci în duhul vostru, iar Dumnezeu vă va îmbogăți dându-vă Împărăția Sa!