Înălțarea Fiului pe cruce
Azi o sărbătoare mare străbate creștinismul prin faptul că în anul 326 episcopul Macarie al Ierusalimului a înălțat în văzul tuturor o bucată din crucea Domnului Iisus care a fost descoperită de mama lui Constantin cel Mare, Elena.
Din nefericire din vremuri străvechi omenirea a pierdut din ochi esențialul și a uitat repede cuvintele Domnului Iisus care a spus că adevărații închinători vor fi cei în duh și în adevăr.Adevărații închinători nu sunt (neapărat) cei ce își fac semnul crucii, sau cei care poartă o cruce la gât nici normal dar nici cu capul în jos (mai ales ei), nici cei ce și-au tatuat-o (mulți o fac doar pentru că dă bine), nici pocăiții care duminica sunt sfinți iar în restul zilelor sunt îngeri negri și exemplele pot continua.
Apostolii au refuzat închinarea, îngerii la fel, singurul care a primit-o a fost Hristos, cum vă puteți imagina că Dumnezeu acceptă o astfel de închinare prin intermediul crucilor, icoanelor, moaștelor, prin sărutarea mâinii preotului, prin sfințenia de sâmbătă sau duminică, iar în restul săptămânii duc o viață destrăbălată etc, când spune că singurul mijlocitor între om și Dumnezeu este Hristos.
Degeaba vă închinați la o cruce, fie ea și cea a Mântuitorului, trebuie să vă închinați Celui ce a murit pe ea pentru păcatele noastre.
Dumnezeu este gelos, foarte gelos pentru că te iubește așa de mult încât a venit după tine să te salveze, iar tu te închini lucrurilor și nu Făcătorului cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute, Făcătorul tău.
Comentarii
Trimiteți un comentariu