Ce ai făcut cu ce Ți-am dat?

   O întrebare va zgudui ființa fiecăruia dintre noi: "Ce ai făcut cu ce ți-am dat?". Iar întrebarea va fi pusă de însuși DUMNEZEU!

  De curând  mi s-a întâmplat să întreb pe cineva căruia i-am făcut cadou un tricou, cum îi stă,  cum se simte în el, că tot e vară... Mi-a zis că a și uitat de el.
  Vă dați seama cum m-am simțit...
  Acum la câteva zile distanță de întâmplarea de mai sus m-am gândit că și eu voi fi întrebat într-o zi despre lucrul ce mi-a fost încredințat.
  Dumnezeu mă va întreba într-o zi ce am făcut cu mântuirea Sa, ce atitudine am avut față de Cuvântul Său - Biblia, cum m-am purtat cu familia care a îngăduit să o am (sunt mulți oameni singuri, fără familie, fără copii).
Toate acestea sunt DARURI !!!
Mă va întreba despre toate lucrurile pe care mi le-a dăruit.
Pentru că, nu-i așa, ce lucru avem și să nu-l fi primit de la Dumnezeu?
  Chiar și sănătatea (mulți sunt cei care o pierd prin alimentație, prin fumat, droguri și/sau alcool), și talentul de a cânta (unii încântă prin muzică doar pe oameni, nu și pe Dumnezeu), chiar și suflarea de viață (sunt mulți cei care se sinucid) etc.
TOT ce avem am primit. ABSOLUT TOT!
Înflăcărează darul din tine !!!
Orice unealtă nefolosită va rugini.
  Mai bine schimbi plugul pentru că s-a tocit și nu pentru că l-a mâncat rugina.
  "Ce ai făcut cu talanții care ți-am încredințat?" 
  Te va întreba STĂPÂNUL DUMNEZEU.

Comentarii

Fiți binecuvântați și binecuvântări !!!

Dumnezeu nu obosește iertând

Deșteaptă-te România!

Icoana făcătoare de lucruri normale

Cine dă... lui își dă

Cum să-L așteptăm pe Domnul

Ce contează la Judecata de Apoi?

Păcatul preacurviei

Dumnezeu știe toate limbile pământului!

HRISTOS e cel care a înviat!!!

Tu ce urezi la început de an?