O viață cu două suflări

   A fost ziua când Dumnezeu s-a gândit să creeze omul. Coroana creației. Cununa pe care Dumnezeu a pus-o pe capul acestei lumi.

  După ce l-a făcut din țărâna pământului îi lipsea viața, suflarea. Atunci Dumnezeu i-a dat suflare și astfel glia a devenit om cu viață, rațiune și sentimente.
  După mii de ani omului îi lipsea suflarea divină,  îi lipsea suflarea care îl va ajuta să aibă legătură directă cu însuși Creatorul, Dumnezeu.
  După învierea Dumnezeului care a venit să răscumpere cu prețul cel mai mare omul pe care l-a creat, Hristos Domnul când a intrat în camera unde erau ucenicii, a zis "luați Duh Sfânt" și  a suflat peste ei suflare care de atunci a schimbat relația om-DUMNEZEU.
  De atunci a primit putere, curaj, avânt, îndemnuri, direcție,  mustrare, călăuzire.
  În urmă cu câțiva ani am primit această suflare pe care Hristos a dat-o, mi-a schimbat viața, gândirea, mi-a schimbat inima, dragostea a devenit nepărtinitoare.
M-a schimbat pe mine ca om!
  De menționat este că trebuie să respiri aerul ăsta divin în fiecare zi, altfel omul dinăuntru se dezorientează, se pierde, se gândește doar la el, la interesurile personale. Iubește doar ce îi aduce beneficii.
  Pe scurt, un om are nevoie de ambele suflări pentru a fi puternic, pentru a se  schimba pe el în primul rând și apoi lumea dacă și Dumnezeu are asta în plan.

  Respiră! Respiră aer din cer! Vei trăi și după ce vei termina aerul de aici de pe pământ!