Postări

Ziua Mondială a CĂSĂTORIEI, un subiect neglijat.

Imagine
    Ziua mondială a căsătoriei, nu am văzut sau auzit nimic scris despre asta... numa' la radio am auzit și asta după două zile...   În loc să spună pe 10 au spus și ei pe 12, probabil au observat că au omis un lucru foarte important în societatea noastră. Pot spune cel mai important. Dar știți cum se zice și este (câteodată), mai bine mai târziu decât niciodată!   De ce cred și pot afirma din punctul meu de vedere că este cel mai important lucru CĂSĂTORIA? Păi vorbesc din experiență și prin asta mi-am dat seama că prin căsătorie se unesc doi oameni, un bărbat cu o femeie, care își jură solemn și cu responsabilitate că prin orice ar trece doar moartea îi va despărți. Bine, am ajuns la concluzia că nu pe toți. Unii parcă în ziua nunții, a căsătoriei își jură "ne vom fi alături la bine și la... bine), dar este un alt subiect.   CĂSĂTORIA eu o văd ca pe două pietre prețioase care se șlefuiesc una pe cealaltă, dar vor străluci pe parcurs împreună, deodată....

HRISTOS-Vesta de salvare a lumii

Imagine
      De curând pentru prima dată am înotat fiind echipat cu o vestă de salvare.   Știu să înot, dar am vrut să experimentez valoarea unei veste de salvare. Să îmi "încredințez" viața în vesta de salvare. Așa că am pus-o pe mine și.... m-am aruncat în apă cu o sumă de emoții ascunse în mine.    Nu pot să nu recunosc că în timpul în care eram în apă (adâncă de cel puțin 80 metri) mi-am adus aminte de cei de pe vasul Titanic, care au depins de vesta de salvare.   Mulți au murit și datorită frigului chiar dacă aveau vesta de salvare.   Nu doar despre Titanic mi-am adus aminte, ci și despre Hristos, care a venit în lume ca să avem viața în El și prin El. Să ne încredințăm viața, sufletul în mâinile Sale de Dumnezeu, de Mântuitor crezând că El este Fiul lui Dumnezeu și prin jertfa Sa de pe cruce, suntem mântuiți, aceasta a fost menirea venirii Sale în lume.   În 2013 și eu am ales ca HRISTOS să îmi salveze viața ce mergea spre rău.  HRISTOS e...

Hristos a înviat din nou?

Imagine
     Asta a fost prima reacție a unui coleg de muncă când în prima zi după Paște toți cei din vestiar ne salutam cu "HRISTOS A ÎNVIAT".   Cred cu tărie că doar Dumnezeu m-a călăuzit să dau următorul răspuns: "Isus nu a înviat din nou, doar o dată, doar că sărbătorim Paștele ca noi să ne aducem aminte că a înviat"... Tăcere și apreciere din partea celor din vestiar. Iar eu m-am simțit plin de bucurie că Dumnezeu a ales să își spună Cuvântul într-un mod așa de plăcut, de autoritar, de simplu, de elegant. Dumnezeu este măreț! 🙂   Mi-am adus aminte de promisiunea Domnului HRISTOS că prin Duhul Său vom da răspunsuri oamenilor.🙏   Hristos a înviat o singură dată pentru totdeauna. Nemurirea  nu avea cum să moară, nu avea cum să vadă putrezirea.   Lumina lumii nu avea cum să fie înghițită de întuneric!   HRISTOS ESTE VIU!!! 🙂🙂🙂

Nicăieri nu-i ca acasă.

Imagine
    Oriunde aș pleca în țara asta, oriunde mi-ar călca piciorul, când spun că m-aș duce acasă, mă refer la locul natal. Locul unde am primit educația în cei șapte ani de acasă. Locul unde același sânge pulsează în venele multora. Locul unde parcă mă simt în siguranță. Locul unde-i frate lângă frate.   Acasă înseamnă străzile spre școală, spre magazin, spre Biserică, spre terenul de fotbal, spre lacul cu pește, spre pădurea cu fragi ce am colindat-o ani întregi.   Chiar dacă aș pleca la o aruncătură de băț sau la zeci de mii de km depărtare de hotarul românesc, într-o zi tot aș vrea să mă întorc pe tărâmul mioritic.   Așa că toți cei născuți în România sau de părinți români, pe inimă au ca semn din naștere, stema țării.  P.S: Acum sunt în drum spre casă.. pe șinele trenului.   România vă așteaptă acasă români.   La mulți ani România. La mulți ani români. 

O viață cu două suflări

    A fost ziua când Dumnezeu s-a gândit să creeze omul. Coroana creației. Cununa pe care Dumnezeu a pus-o pe capul acestei lumi.   După ce l-a făcut din țărâna pământului îi lipsea viața, suflarea. Atunci Dumnezeu i-a dat suflare și astfel glia a devenit om cu viață, rațiune și sentimente.   După mii de ani omului îi lipsea suflarea divină,  îi lipsea suflarea care îl va ajuta să aibă legătură directă cu însuși Creatorul, Dumnezeu.   După învierea Dumnezeului care a venit să răscumpere cu prețul cel mai mare omul pe care l-a creat, Hristos Domnul când a intrat în camera unde erau ucenicii, a zis "luați Duh Sfânt" și  a suflat peste ei suflare care de atunci a schimbat relația om-DUMNEZEU.   De atunci a primit putere, curaj, avânt, îndemnuri, direcție,  mustrare, călăuzire.   În urmă cu câțiva ani am primit această suflare pe care Hristos a dat-o, mi-a schimbat viața, gândirea, mi-a schimbat inima, dragostea a devenit nepărtinitoare...

Bogat în țara mea, ROMÂNIA

Imagine
    Anul acesta de ziua României m-am gândit să îmi fac o introspecție a vieții.   M-am întrebat cu ce m-am ales până acum din țara asta după câte am făcut și eu pentru ea.   Sincer am căutat să fac cât mai bine acestei țări: prin munca mea, prin viața și influența bună pe care am vrut să o aduc societății, că m-am unit cu mii de oameni să îl rugăm pe Dumnezeu să vină din nou în țara noastră și multe altele.   Deci cu ce m-am ales??? ...cu BOGĂȚII.   În 2013 mă pocăiesc.   În 2014 îmi cunosc soția..   În 2015 se înfiripă relația noastră.   În 2016 ne gândim la căsătorie.   În 2017 ne căsătorim.   În 2019 ni se naște primul copil: EFRAIM.   În 2021 ni se naște al doilea băiat: NATAN-GABRIEL.   Dar de când am luat ființă în pântecele mamei, Dumnezeu a fost de partea mea!   Când cei din jur îi spuneau mamei mele că o să mor, probabil Dumnezeu râdea și îmi bătea părinții pe umeri a încurajare. Și prin câte gre...

Poți câștiga în a doua jumătate

    "DOMNUL ESTE CU TINE, VITEAZULE!"                                 Judecători 6:12     Știm cu toții că pauza dintre reprizele unui meci este pentru odihnă dar și pentru evaluare a ceea ce s-a jucat pe teren.   De multe ori echipa care în prima repriză a fost dominată și tehnic dar și la scor, după pauza avută au revenit cu forțe proaspete și o altă abordare și astfel au răsturnat situația încât au câștigat.   Ei bine acum vreau să vorbesc despre viața ta! Da, exact!   Poate că până acum (indiferent de vârsta pe care o ai) te uiți în urma ta și vezi doar descurajare, eșec, anturaje greșite și rele. Poate că vezi un avort sau mai multe făcute de către tine, un abandon al copilului, nopți petrecute prin locuri în care nici tu nu te simți bine, droguri, alcool și lista poate continua...   Poate îți spui că ai pierdut trenul vieții. Sensul vieții. Ai pierdut me...

Pleacă sfinții dintre noi...

      Psalmul 12:1       "Se duc oamenii evlavioși, pier credincioșii dintre fiii oamenilor!"   În săptămâna ce a trecut doi îngeri au zburat din lumea asta în cer... pentru a continua să slăvească pe Dumnezeu față în față.   Știu, acolo le stă cel mai bine... dar o bucată de pământ a rămas goală.  Locurile lor în lume, în societate, în biserică acum sunt și vor fi goale... dar se merită!   Pe 22 a zburat sora Mia Roman, iar de ziua mea, pe 27 a zburat și fratele Stelică Vizireanu.   Sora Mia a fost în biserica din Cluj, unde am venit după ce eu și soția ne-am căsătorit.   De la sora Mia căruia i-am donat împreună cu alții sânge, pentru că avea nevoie de o transfuzie, am învățat răbdarea și statornicia în credință chiar și în cuptor, în încercare, în boală grea, în cancer. Iar de la fratele Stelică care a fost în biserica din Câmpina, Prahova, mi-a fost un exemplu de dragoste întâi pentru Dumnezeu și apoi revărsată pes...

Ce ai făcut cu ce Ți-am dat?

    O întrebare va zgudui ființa fiecăruia dintre noi: "Ce ai făcut cu ce ți-am dat?". Iar întrebarea va fi pusă de însuși DUMNEZEU!   De curând  mi s-a întâmplat să întreb pe cineva căruia i-am făcut cadou un tricou, cum îi stă,  cum se simte în el, că tot e vară... Mi-a zis că a și uitat de el.   Vă dați seama cum m-am simțit...   Acum la câteva zile distanță de întâmplarea de mai sus m-am gândit că și eu voi fi întrebat într-o zi despre lucrul ce mi-a fost încredințat.   Dumnezeu mă va întreba într-o zi ce am făcut cu mântuirea Sa, ce atitudine am avut față de Cuvântul Său - Biblia, cum m-am purtat cu familia care a îngăduit să o am (sunt mulți oameni singuri, fără familie, fără copii). Toate acestea sunt DARURI !!! Mă va întreba despre toate lucrurile pe care mi le-a dăruit. Pentru că, nu-i așa, ce lucru avem și să nu-l fi primit de la Dumnezeu?   Chiar și sănătatea (mulți sunt cei care o pierd prin alimentație, prin fumat, drogur...

Fericirea celor eliberați de păcate

 Psalmul 32:1   Ferice de cel cu fărădelegea iertată și de cel cu păcatul acoperit!   Ce bine e după o zi însorită în care ai fost nevoit să suporți zăduful zilei și ajungi acasă, îți faci un duș, iar apoi îți iei un tricou mai răcoros. Aaa, ce bine este. Nu? Știi despre ce vorbesc.   Știi, la fel e și cu păcatele noastre ascunse, nemărturisite nici lui Dumnezeu și nici oamenilor, apasă greu, foarte greu cu timpul asupra noastră. Devine ca un sac de nisip umed.   De aceea cei care se proștern înaintea lui Dumnezeu și își mărturisesc păcatele și Îl acceptă în viața lor, au o fericire în inimă și pe chip.   Multe persoane mi-au spus că după ce m-am pocăit m-am luminat la față.   Cred și eu, o dată ce nu mai port vina păcatelor mele, nu mai am de ce să fiu "negru de supărare", cum zicem noi românii.   Fericirea noastră atârnă de Dumnezeu. El ne poate ridica povara păcatelor noastre. El ne face liberi. El ne face fericiți? Vrei și tu?

Ferice de cine caută întelepciunea

1 Împăraţilor 10:8 " Ferice de oamenii tăi, ferice de slujitorii tăi, care sunt necurmat înaintea ta, care aud înţelepciunea ta!"   Nu este deloc greșit sfatul care zice că dacă vrei să te faci înțelept trebuie să umbli cu înțelepții.   Gândiți-vă, zilnic veneau la Solomon tot soiul de oameni care aveau felurite probleme, necazuri, lucruri de rezolvat, iar Solomon umplut de înțelepciunea lui Dumnezeu, găsea rezolvare, găsea calea de mijloc.   Ce vreau să menționez este că era un prilej foarte bun pentru cei care erau în preajma lui, că auzeau și vedeau cum Dumnezeu dă rezolvare prin împăratul lor, Solomon.   Se înțelepțeau și slujitorii împăratului.   Dacă vei căuta ca în preajma ta oamenii care te influențează să fie oameni temători de Dumnezeu, deștepți, sinceri și cu virtuți în primul rând verticale, niciodată nu vei avea de pierdut.   Apropo, având înțelepciune de sus, te vei scuti de multe probleme și situații în care ai fi fără înțelepciune.   În...

Ferice de cei care se încred în Dumnezeu

    Psalmul 2:1  "Ferice de toţi câţi se încred în El"   Când am decis să scriu despre această fericire, în minte mi-a răsunat întrebarea "cât de ferice, cât de bine a fost de când te încrezi tu în Dumnezeu?"   Am stat și mi-am făcut o analiză a vieții și am văzut că dacă aș mai trece încă o dată prin ce am trecut, acolo unde m-am lăsat în mâna lui Dumnezeu, aș face la fel. M-aș încrede tot în El, atât de bine și de ferice a fost de mine.   Da, a fost când am pierdut pe partea fizică, materială, socială, sau în ochii celor dragi, dar am știut în adâncul inimii și a minții mele că am câștigat spiritual. Că am păstrat ce era și este mai de preț, pe Dumnezeu.   O altă întrebare este "câți din cei care se încred în Dumnezeu fac cea mai bună alegere?", răspunsul este că toți.   Nu o parte, nu un procentaj, nu azi unii și mâine alții. Nu, nu, ci toți cei care se încred în El. Chiar și tu.   Esențial este să te încrezi în Dumnezeu și atunci când ai ...

Ferice de cine îl ceartă Dumnezeu

 Iov 5:17 " Ferice de omul pe care-l ceartă Dumnezeu! Nu nesocoti mustrarea Celui Atotputernic. "   Nimănui nu-i place să fie certat, să fie înfruntat și să i să țină morală. Totuși încercatul Iov spunea că este ferice, este benefic și este (spun eu) mai bine să te certe Dumnezeu decât oamenii.   Împăratul David a ales să fie judecat de Dumnezeu decât să se lase pe mâinile oamenilor. Știa el de ce...   Și totuși când nici de mustarea Domnului nu mai ascultăm, El alege să o facă și prin oameni, și câteodată chiar și prin cei ce nu sunt pocăiți, iar atunci ne alegem și cu rușine față de Dumnezeu dar și față de oameni.   Știți cum ne poate "cearta" Dumnezeu în prima fază? Prin Biblie, printr-o predică sau cântare, când te rogi, printr-o carte creștină și prin multe alte moduri. Pentru că El vorbește când într-un fel, când în altul, numai omul să ia bine seama.   Un lucru foarte de apreciat din partea lui Dumnezeu este că El niciodată nu ne va face vreo crit...

Ferice de cei cu anturajul bun

                          Psalmul 1   De multe ori am fost întrebat cum ne "distrăm" noi pocăiții, cum facem o petrecere, în ce constă ea, sau cum se petrece la o nuntă și le-am spus că și noi ne distrăm dar nu cu alcool, droguri sau cu alte "minuni" din astea, noi ne bucurăm cu toții de acel eveniment, nu doar unii.   Dacă te vei DUCE la o petrecere din asta cu tot felul de destrăbălări vei fi tentat să te OPREȘTI "să vezi și tu cum e" și apoi că te dor picioarele te vei AȘEZA pe un scaun, pentru că trebuie să fim sinceri de multe ori suntem atrași de ce nu ne face tocmai bine nici nouă și nici celor de lângă.   Cineva a spus "spune-mi cu cine umbli și îți voi spune ce vei ajunge", pentru că într-adevăr anturajul nostru spune multe despre noi, despre gândirea noastră și despre idealurile și principiile noastre de viață.   Dacă cumva simți vreun sentiment de "fericire" când te sfătuiești cu cineva îm...

Maică Românie...

...s-au scris și s-au spus multe despre tine pe tema la ce a fost, la ce este acum, la ce ne dorim și la ce ni se oferă.   E tare trist Românie, să știm că tu mama noastră, ești bogată și totuși mulți, din copiii tăi o duc tare greu...   E tare trist să vedem cum mulți alții te fură cu acte "legale".   E trist să ne cumpărăm pâinea și multe altele după ce le-am vândut la străini.   E trist maică Românie să vedem că suntem mulți cei care vrem schimbare și vrem să facem ceva, dar totuși cei care sunt puțini și nu vor să facă nimic pentru ceilalți, tocmai ei conduc țara asta.   Îi mai mulțumim lui Dumnezeu că mai este câte unul care se mai luptă să țină moralitatea și spiritualitatea în popor.   Cu toate astea maică Românie știm că ne iubești și să știi că te iubim și noi, dar să mai știi ceva maică, că numai de la Dumnezeu ne poate veni ajutorul.   La mulți ani maică Românie.   Apropo, eu și tu suntem România.

Înălțarea Fiului pe cruce

 Azi o sărbătoare mare străbate creștinismul prin faptul că în anul 326 episcopul Macarie al Ierusalimului a înălțat în văzul tuturor o bucată din crucea Domnului Iisus care a fost descoperită de mama lui Constantin cel Mare, Elena.   Din nefericire din vremuri străvechi omenirea a pierdut din ochi esențialul și a uitat repede cuvintele Domnului Iisus care a spus că adevărații închinători vor fi cei în duh și în adevăr.   Adevărații închinători nu sunt (neapărat) cei ce își fac semnul crucii, sau cei care poartă o cruce la gât nici normal dar nici cu capul în jos (mai ales ei), nici cei ce și-au tatuat-o (mulți o fac doar pentru că dă bine), nici pocăiții care duminica sunt sfinți iar în restul zilelor sunt îngeri negri și exemplele pot continua.   Apostolii au refuzat închinarea, îngerii la fel, singurul care a primit-o a fost Hristos, cum vă puteți imagina că Dumnezeu acceptă o astfel de închinare prin intermediul crucilor, icoanelor, moaștelor, prin sărutarea mâin...

Creștinul ca lumina lumii

    Matei 5:14    Voi sunteţi lumina lumii.   Mai întâi Domnul a spus despre creștin că este sarea pământului, pentru că lumea fiind îmbibată în rău, în desfrâu, în minciuni și înșelătorii, în crime și în tot ce înseamnă voia diavolului, lumea și-a pierdut "gustul", nemaifiind după gustul Său a înzestrat pe creștini cu mireasmă de cer.   Apoi le spune că " voi sunteți lumina lumii " pentru că lumea zace în cel rău, în întuneric, voi sunteți și veți fi ca o cetate pe un munte ce nu poate rămâne ascunsă.   Creștinul este o fantă din lumina lui Dumnezeu.   E drept că unii au stins această Lumină suflând în ea cu păcate, cu lucruri imorale, bârfe, clevetiri și au ajuns o parte a întunericului.   De aceea cum spune refrenul unei cântări : "Poartă-ți lumina în întuneric, În noaptea făr' de nădejdi pe drum. Far neclintit să-ți fie viața, Pași să-ndrepte pe drumul bun, Lasă-n inimi un dor de cer".

Creștinul ca sarea în bucate

   Matei 5:13  Voi sunteţi sarea pământului . Dar, dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăși puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară și călcată în picioare.   Când citești această afirmație a Domnului Iisus, că noi avem valoare de sare în această lume, în societatea în care trăim ni se pare că valorăm puțin, pentru că 1kg de sare costă puțin peste 1 leu.   Dar pentru cei care nu știu, pe acea vreme un soldat roman era plătit și în sare, pentru că se găsea foarte greu.   Până să se inventeze frigiderul cel mai bun mod dea păstra era sarea.   Nu contează dacă costă 1 leu sau 100 un pachet de sare, de multe ori nici bolnavii nu mănâncă fără sare (cu toate că nu au voie).   Un praf de sare dă gust la toată mâncarea.   Înțelegeți acum de ce Domnul a făcut această comparație?   Pentru că nu contează cum ne privesc oamenii fiindcă suntem creștini, pocăiți, "sectanți" și încuiați cum spu...

Fericirea celor persecutați

   Matei 5:10 Fericiți sunt cei persecutați din cauza dreptății, căci a lor este Împărăția Cerurilor!   Cum adică? Cei persecutați să se bucure, cei huliți, cei alungați din familiile, din casele și satele lor să se bucure? DA!!!   Nu numai că cei prigoniți, cei persecutați, cei dați la o parte și marginalizați, cei de care se râde și se arată cu degetul pentru că sunt pocăiți nu doar că nu le poartă pică, dar ei se și roagă pentru sufletele lor și se bucură pentru tot felul de suferințe de care au parte pentru că sunt pe nedrept și sunt din pricina ascultării lor de Dumnezeu. Acești oameni iubesc mai mult pe Dumnezeu decât părerile oamenilor.   Dacă veți citi istoria celor care au fost martirizați pentru credința lor în Hristos, veți vedea nu doar că se bucurau că în curând îl vor vedea pe Dumnezeu, ci unii nu simțeau nici chinurile la care erau supuși (arși pe rug sau ca torțe în grădina lui Nero, prăjiți de vii, tăiați în două cu fierăstrăul, uciși cu pietr...

Fericirea celor ce fac pace

Imagine
   Matei 5:9    Fericiți sunt cei împăciuitori, căci ei vor fi numiți fii ai lui Dumnezeu!   Nimeni nu poate să conteste faptul că de o vreme bună trăim într-o lume a războiului. Și războiul ăsta (cred că ) este la nivel mondial. Nu mă refer la războaiele armate, chiar dacă pe ici pe colo se mai aud vești de războaie și chiar pe alocuri sunt.   Ne războim între noi prin cuvinte, prin lucruri, care are telefonul cel mai șmecher, mașina cea mai nouă, hainele cele mai pompoase, mai extravagante.   Ne războim prin cuvinte. Cuvintele sunt gloanțe ce străpung sufletul.    Ne războim prin efectul Bullying și nu mai e nevoie să îi ucizi tu că se sinucid ei.   Trăim într-o vreme în care vorbim de pace dar în suflet purtăm război.   E foarte greu să vorbești oamenilor de pace când în jur se văd efectele războiului.   Dacă am putea să privim în inima și mintea oamenilor vom vedea război, haos, dezordine, ca și în ale noastre câteodată. ...

Fericiți vor fi cei cu inima curată

  Matei 5:8     Fericiți sunt cei cu inima curată,  căci ei vor vedea pe Dumnezeu.   O altă categorie de oameni care vor fi fericiți nu numai aici pe pământ, ci și dincolo de țărâna asta, când vor călca pe moalele cerului, sunt cei cu inima curată.   O inimă curată este fără prefăcătorie, fără vicleșug, fără mândrie, fără răutate.   O inimă curată este iubitoare de toți oamenii, nu este părtinitoare, nu caută la fața omului (ca să folosesc o expresie biblică), nu este lingușitoare.   O inimă curată este ca o cameră de lux dintr-un hotel, se face curat zilnic în ea chiar dacă nu a stat nimeni, că praful tot se pune.   Haideți să ne facem curat în inimă că Stăpânul Dumnezeu va locui doar într-o inimă curată.   PS: -inima este fereastra prin care ÎL vom vedea pe El... așa că faceți-o bec dacă vreți să îl vedeți ca Tată și nu ca Judecător.  

Ferice de cei fericiți acum

 Un lucru pe care l-am remarcat pe parcursul studierii fericirilor spuse de Domnul Hristos în Evanghelia după Matei din capitolul 5, este că la toate fericirile în traducerea mai aproape de original începe cu " fericiți sunt ...".   Așa că am luat fiecare fericire în parte și am transpus-o la zilele noastre.   Creștinul nu trebuie să aștepte până când va ajunge în cer să se bucure de lucrurile bune și frumoase pe care le-a făcut pe pământ.   Creștinul trebuie să se bucure de pe pământ de răsplata ce îl așteaptă în locul pregătit de Domnul.   Așa că dragi creștini lăsați deoparte tristețea și gândurile că nu vi s-a mulțumit în urma binefacerilor, că oamenii nu au fost recunoscători. Că tu le-ai făcut bine iar ei rău.   Fiți fericiți că răsplata și moștenirea voastră sunt în ceruri și nimeni nu le poate fura. Fiți fericiți că răsplata voastră este aproape. 

Fericirea celor milostivi

     Matei 5:7    Fericiți sunt cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!   E destul de sensibil subiectul milostivirii pentru că o mare parte din oameni sunt doar pe interes propriu, parcă au ochelari de cal. Nu văd stânga, nu văd dreapta și nici nu aud pe cei cu adevărat în nevoi.   Când vorbim despre milostivire, de a da ceva cuiva, mulți se gândesc să dea în numele cuiva... mort, "de pomană" cum spun românii.   Chiar și zilele trecute am luat pe cineva într-o patiserie și i-am cumpărat ceva (pentru că îmi cerea bani de mâncare), la plecare a zis "bogdaproste", cuvânt care provine din limba bulgară care înseamnă "Dumnezeu să îi ierte" și i-am spus că nu dau în numele vreunui mort ci în Numele lui Dumnezeu.   Hristos le-a spus ucenicilor că dacă vor da ceva cuiva să dea în Numele Lui. Și știți și dvs că El este viu.   Poate că nu aveți posibilitatea să dați din buzunarul dvs, dar gândiți-vă că mulți oameni au nevoie mai ...

Ferice de cei flămânzi și însetați

      Matei 5:     Fericiți sunt cei flămânzi și însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!   În România studiile făcute de Organizația Salvați Copiii, ne spun că în fiecare seară dorm flămânzi 150 de mii de copii. Destul de îngrijorător este că această statistică s-a făcut doar în mediul rural, în satele românești. Cu siguranță astfel de cazuri sunt și în orașe.   Totuși să nu uităm că acești copii au și părinți, ceea ce înseamnă că numărul oamenilor care dorm flămânzi crește.   Noi (din câte știu eu) nu avem probleme cu apa potabilă în România. Dar sunt alte țări în care apa e mai scumpă decât petrolul.   De exemplu în Africa mor în fiecare zi 4 mii de copii pentru că beau apă infestată. Anual mor 8 milioane de copii.   Sfat: - fiți mulțumitori că aveți ce mânca și ce bea. Fără apă și mâncare am muri în câteva zile.   Trecând peste această parte fizică, materială ajungem la cea spirituală.   În România cu s...

Fericirea celor blânzi

     Matei 5:5    Fericiți sunt cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul!   Cea de a treia fericire pe care o spune și o promite Domnul Isus în predica Sa de pe munte este legată de blândețe.   Blândețea cred că dintotdeauna a fost ca o comoară ascunsă. Ascunsă în Dumnezeu.   Cine îl are pe Dumnezeu are și adevărata blândețe.   Cât despre moștenirea pământului eu cred că mai degrabă cei blânzi vor moșteni cerul.   Că dacă blânzii ar moșteni pământul, la ora actuală nu ar trebui să moară oameni sub genunchiul autorităților, nu am avea o lume mai ceva ca la zoo.   Cei blânzi vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Eu așa îmi doresc, să moștenesc cerul.   Cei care vă aduceți aminte de Moise, care este numit "cel mai blând om de pe pământ", din cauza unei zi în care s-a mâniat pe nesfârșita cârtire a poporului Israel, a murit înainte de a intra în țara Canaan. Doar a privit-o de pe vârful unui munte. Cred a fost foarte dureroasă lecț...

Fericirea celor ce plâng

  Matei 5:4    Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!"      Cea de a doua fericire pe care o descoperă Domnul Hristos îi bucură pe mulți oameni.   Pentru că mulți plâng.   Plâng de supărare. Plâng de bucurie.      Plâng din pricina necazurilor. Unii plâng de oftică și din multe alte motive.   Dar eu cred că această fericire  Dumnezeu o dă mai ales celor ce plâng pentru că își văd omul dinlăuntru sărac, lipsit și gol.   Plâng pentru că se văd infinit de păcătoși și Hristos se îndură în continuare de ei. Asta cred eu.   Pe astfel de oameni Dumnezeu îi mângâie încă de pe acum. Dar și pe cei ce trec prin boli, necazuri, dureri și lipsuri.   Fiți tari și îmbărbătați-vă inima că acum, aici pe pământ Dumnezeu ne mângâie prin Duhul Sfânt, prin acest parakletos , Apărător, Mângâietor, dar va veni și acea zi în care Dumnezeu însuși ne va îmbrățișa și ne va mângâia și va șterge orice lacrimă.   Aposto...

Fericirea celor săraci

  Matei 5:3    Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!    În cuvintele de început ale predicii de pe munte, Domnul Hristos se adresează dorinţei supreme a fiecărei inimi omeneşti – fericirea .   Prima fericire este a celor săraci în duh.   Cei care îl urmau pe Hristos erau și săraci dar și bogați. Deci aici nu li se adresa celor care erau săraci material. Ci acelora care erau săraci în duhul lor. Care se vedeau săraci spiritual, goi de Dumnezeu, lipsiți de prezența Sa, lipsiți de pacea Sa care întrece orice pricepere.   În greacă cuvântul este " pthocos ", adică atât de sărac spiritual se vede omul că se ghemuiește. Omul care se chircește pentru că își vede lipsa și sărăcia față de lucrurile spirituale, de lucrurile cerești.   Spiritul de sărăcie, de umilinţă spirituală, trebuie să-i caracterizeze deopotrivă pe bogaţi şi pe săraci.   Vreau să răspund la una din întrebările puse cel mai des. " De ce nu vin oam...

ATENȚIE la hoți

  La grădina zoologică Kirby din Anglia, îngrijitorii trebuiau să plătească vizitatorilor bunurile furate de maimuțe. Dar ce nu puteau să înțeleagă îngrijitorii este că cel mai des maimuțele furau ochelari. O anchetă a dezvăluit de ce se întâmpla astfel. În timp ce vizitatorii se aplecau să citească semnul din interiorul cuștii "Atenție! Aceste maimuțe fură ochelari", imediat maimuțele acționau.   De atâtea ori și nouă ni se întâmplă la fel.   Spunem altora ce e rău, ce e greșit, ce e imoral, ce e strigător la cer, ce nu e drept și nici frumos, iar noi suntem îngropați până la genunchi în ele. Pentru alții acel " ATENȚIE " îl facem mare și îngroșat, iar pentru noi îl facem mic.   Cum spunem noi românii "ne furăm singuri căciula".   Un politician de al nostru care este creștin fiind întrebat de un prezentator tot creștin față de ce greșeli este mai tolerant, el a răspuns că față de ale lui. Iată un politician sincer. Cine a zis că nu există?   Majorit...

Icoana făcătoare de lucruri normale

  Se spune că nu demult un om cu o icoană făcătoare de minuni a plecat prin sat să o vândă, și a găsit un sătean interesat, dar omul i-a replicat vânzătorului că el ar vrea una făcătoare de lucruri normale.   Cum așa? Nu am mai auzit pe nimeni să dorească o asemenea icoană? Toți vor minuni!   Da, eu o astfel de icoană vreau, pentru că mulți au uitat să dea bună ziua, să ureze de bine, să fie respectuoși, să te ajute la necaz în loc să se bucure și celelalte lucuri normale, a replicat săteanul interesat.   Vânzătorul a plecat pus pe gânduri mai departe.   Trăim cu toții în această lume doritoare de minuni, când am uitat să fim normali.   Am uitat, sau mai bine zis ne-am dezvățat de a face lucruri normale. Și asta din lipsa de practică.  Am uitat să fim un sprijin pentru celălalt, nu o piedică; să fim un ajutor, nu un obstacol.   Zilele astea îmi spunea fratele meu despre cineva cu vreo 10-15 ani mai mic decât noi că prezintă semne mari de nepolite...

E frig în tine?

  E frig în oameni. Tare frig.   Mă mir cum de mai rezistă.   Peste tot bate vântul rece al indiferenței. Și bate aprig. Din ce în ce mai tare.   Mai peste tot în lume au început să aibă loc tornade ale urii și ale mâniei care pătrund chiar și în buncărelele sufletului.   Cum zicea în unul din articolele sale fratele Nicu Geantă, scot sunet de cutie goală. ( nicolaegeanta.blogspot.com )   Fiecare din noi purtăm un cuțit în spate înfipt poate chiar de cel cu care ne-am împărțit pâinea.   Nu cumva am înfipt și noi la cineva? 🤔   De ce unii sunt așa de singuri? Și pentru că în inimile lor este Siberie, așa cum scria în una din scrierile sale Emil Cioran.   Doar urșii polari pot trăi în ei.   Cu greu îți găsești azi un PRIETEN. Parcă toți au fugit departe. Pe Marte, vorba lui Smiley.   Ce i-a făcut așa de reci pe oameni?   Poate lăcomia, dorința de a fi cineva, de a nu fi "chiar ultima treaptă".   Poate invidia, mândria...

Floarea morții

  Se spune că există o  vale cu flori foarte parfumate. Locul este căutat de mulţi turiști cu toate că nu poate fi privit decât de la distanţă.   Din loc în loc, împrejurul văii, sunt așezate panouri care avertizează turiștii să nu se apropie prea mult și nici să nu se oprească să admire florile, pentru că parfumul lor fiind atât de puternic, provoacă o stare puternică de somn.   Dacă un turist coboară în vale, este biruit de somn și poate să doarmă atât de mult, încât să  moară prin deshidratare.   Atâtea lucruri li se par oamenilor bune, plăcute, satisfăcătoare precum dezmățul, drogurile (deși unii cu disperare vor să le lase), alcoolul, fumatul, curvia, minciuna, și multe  altele, cu toate că cei din jur îi avertizează de efectul lor nociv, atât pentru viața lor cât și a celorlalți, chiar și pe plan social și financiar.   Parcă Dumnezeu prin îngăduirea acestui virus a mai oprit omenirea din mersul ei grăbit, chiar alergarea galopantă în...

Cel mai mare adevăr de ziua păcălelii

  Cum ieri a fost 1 aprilie, așa renumita zi a păcălelilor, a minciunii și, fiindcă nu am avut timpul necesar să scriu ceva în legătură cu această zi, "sărbătoare a păcălelilor", scriu azi.   În România, Ziua păcălelilor a apărut în secolul al XIX-lea, însă în multe alte țări din Europa a apărut încă din secolul al XVI-lea.   Unii istorici spun că această zi îşi are originea în Evul Mediu, când Sfântul Sisoe, un pustnic egiptean prieten cu bine cunoscutul Antonie cel Mare, obişnuia să-l păcălească pe acesta.   Și multe alte astfel de povestiri.   Lăsând la o parte toate aceste tradiții, de ziua păcălelilor vreau să vă spun un adevăr mare și acesta este că Adevărul S-a coborât la noi prin persoana Domnului Hristos.   Într-o împrejurare relatată în Biblie 》ucenicii care erau în corabie au venit de s-au închinat înaintea lui Isus și I-au zis: „Cu adevărat, Tu ești Fiul lui Dumnezeu”《.   Adevărul dăinuie din veșnicie. Pentru că Domnul Isus, care este Dumn...

Biserica - Mireasa Domnului Hristos

  După cele cinci zile în care Dumnezeu a făcut cerul și pământul, după ce a separat apele de uscat, după ce a împodobit pâmântul, cerul și apele cu tot felul de vietăți, ca și coroană a creației Sale, în ziua a șasea a făcut pe Adam, care se numește om, să stăpânească peste toate.   Cu toate aceste lucruri, cu toată această uriașă "avere" a lui Adam, el tot singur se simțea și nu avea niciun ajutor care să i se potrivească.   Dar Dumnezeu după ce l-a adormit a luat una din coastele lui și așa a fost făcută Eva. Iar Adam s-a bucurat alături de mireasa sa.   Traversând mii de anii, vedem cum Biserica apare și este numită "Mireasa lui Hristos".   După toate patimile Domnului, fiind ajunși la momentul răstignirii, văzând cutremurul care începuse, întunericul peste toată țara, și pentru că se apropiau de Sabat, ostașii romani fiind rugați de iudei, au zdrobit picioarele celor doi tâlhari, iar când au ajuns în dreptul Domnului Hristos văzând că este mort, i-a străp...

Tu de ce îl urmezi pe Domnul?

  Se spune că demult o fată creștină a fost văzută mergând pe stradă având într-o mână o torță aprinsă, iar în cealaltă o găleată cu apă.   Oamenii când au văzut-o au întrebat-o ce are de gând să facă cu torța și cu apa, iar ea le-a dat un răspuns la care nimeni nu se aștepta.   "Cu această torță vreau să aprind raiul, iar cu această găleată vreau să sting focurile iadului, ca nimeni să nu îl mai urmeze pe Dumnezeu din interes sau de frică, ci din dragoste".   Iar oamenii au rămas șocați de intenția și adevărul spus de fată.   Să fim sinceri, câți dintre noi L-am mai urma pe Dumnezeu dacă raiul și iadul nu ar exista?   Știți când se vede dacă îl urmăm pe Dumnezeu din dragoste și nu din interes?   Atunci când alegem să nu păcătuim!   Când alegi să nu păcătuiești din dragoste față de Dumnezeu și nu de frica iadului, sau pentru că vrei să fii neapărat în rai, sau pentru că ții post, sau că vei fi prins păcătuind prin imoralitate, bârfă, minciună sau...

În cer se ajunge luptând spiritual

  Cu toții vrem să ajungem în cer, în rai unde dureri, lacrimi, molime nu sunt.   Dar spre cer, spre acest paradis dorit de omenire se călătorește cu efort, cu trudă (spiritual mă refer), cu renunțare, dar și cu adoptare de noi armuri (dragoste, bunătate, blândețe, iertare, răbdare și îndelungă răbdare).   Citiți cartea lui John Bunnyan "Călătoria Creștinului" și veți vedea luptele spirituale pe care le are de dus creștinul.   Omul care vrea să se apropie de Dumnezeu mergând pe drumul plin de obstacole spirituale și deseori fizice, materiale, sociale.   La finalul cărții veți vedea că odată ajuns creștinul în partea cealaltă a râului, pe limanul împărăției edenice, uită de toate luptele și efortul depus de a ajunge la Stăpânul țării.   Nu știu unde te afli tu acum. Care îți este obstacolul. Ce anume te împiedică să înaintezi spre cer.   Poate descurajarea, teama, încercarea, ispita, eșecul spiritual sau social.   Oricare ar fi obstacolul tău te în...

Virusul care ucide sufletul

  Aproape toată lumea de ceva timp încoace vorbește despre virusul COVID 19- coronavirus.   Nu pot să nu scriu și eu ceva în temă cu acest subiect care "cloclotește" o lume întreagă.   Cu voia sau fără voia cuiva anume au reușit televiziunile să sperie, să panicheze, să producă o isterie globală pe seama acestui virus.   Din toată zarva asta mi-a fost ușor să văd frica oamenilor de îmbolnăvire, frica de moarte.   Iar frica vine din nesiguranța vieții veșnice.   Oamenilor le este frică de cel ce poate ucide trupul. De virus, de boală, de cancer.   Dar Domnul Hristos ne spune în Evanghelia apostolului Matei, să ne temem de cel care poate ucide și trupul și sufletul. De Satan... prin păcat.   Din cauza alcoolului, a drogurilor, a fumatului, a curviei mor mult mai mulți oameni decât de acest virus. Din nefericire țara noastră (și nu numai) este foarte infestată cu virusul care bântuie pământul de la Adam si Eva încoace. Păcatul. Care are foarte mu...

Nu judecați ca să nu fiți judecați

  Majoritatea dintre noi suntem cei mai buni observatori în dreptul celuilalt, a celorlalți.   Vedem greșelile lui, a familiei lui, a copiilor lui.   Lipsa lui de implicare în societate, la locul de muncă, în biserică, în familia lui.   Vedem că vecinul nu și-a măturat în fața casei, nu și-a dat zăpada din fața casei, chiar dacă nici noi nu stăm prea bine.   " Dacă fiecare mătură în faţa porţii lui, lumea va deveni curată " ,spunea  Goethe.   În acest citat găsesc un adevăr atât social, care implică ca fiecare să își măture în fața casei sale la propriu și, nu ne vom mai plânge că strada este murdară, că orașul este murdar, dar găsim și un adevăr moral.   Dacă fiecare dintre noi am căuta să facem ce e bine și frumos, lumea ar arăta mai bine, mai frumoasă.   Știu că toți dorim țara mai frumoasă, mai curată, mai bună, mai prosperă. Cu oameni buni care să împartă iubire, dreptate, adevăr, speranță... Tânjim după frumos.   Dar, atenție, în ...

Ziua îndrăgostiților neîndrăgostiți

  Azi parcă toți regizează un film în care toată lumea este (sau pare) îndrăgostită. Dar adevărul care există în spatele "camerelor de filmat" numai protagoniști îl știu.   Nu doar că ne împrumutăm financiar ca țară, dar mai împrumutăm și o zi a îndrăgostiților.    Măcar să părem că avem dacă nu avem.   Azi e ferice de cei care au florării, de magazinele ce au cadouri și felicitări, după... ei știu mai bine.   Cum nu îți poți spăla păcatele botezând un copil, sau doi, sau pe toți din lumea asta, așa nu poți ieși azi basma curată aducând o floare, sau un buchet.   Nu-i rău, nu-i greșit, dar contează și ce faci după "Ziua îndrăgostiților", cum te porți.   Știți ce ar fi straniu, să serbezi ziua îndrăgostiților , dar tu nici macar să nu fii îndrăgostit.    Oricum, cred că multe relații nu au la bază dragostea, ci interese personale, materiale. Se vede de la o poștă.   Mai ales în cuplurile unde ea sau el are 25-30 d...

Adevăratul Leu în lumea spirituală

Imagine
  Spune Biblia că satan dă târcoale ca un leu și caută pe cine să înghită. Chiar și pe cei aleși.   Aleși să facă anumite lucrări, anumite slujiri. Iar satan caută să bage frica, teama, depresia în ei.   Așa cum a reușit în dreptul lui Ilie.    În 2019 am învățat că satan nu este leu și nici cât Dumnezeu de mare și puternic.   Cred că mulți creștini nu au băgat în seamă acest verset din Biblie privind din unghiul ăsta.   Satan nu este leu, nu vă mai temeți de el.   Dumnezeu este singurul leu spiritual. Leu și Miel.   Ca leu ne apără de uneltirile diavolului, iar ca Miel a purtat asupra Lui păcatele noastre. Și azi suntem iertați prin jertfa Sa.   Vreau să mențin că Domnul Hristos nu s-a jertfit pentru noi doar când a fost crucificat, ci S-a jertfit și prin trăirea Sa.   Adică ne-a arătat cum să trăim ca oameni în primul rând, iar apoi ca urmași ai Săi.   Vă dau o veste bună.   Leul e de partea noastră!   Îndrăz...

Cel mai frumos cadou nu se găsește sub brad !!!

Imagine
  E perioada cadourilor. A darurilor. Făcute din inimă sau din formalitate.      Zilele astea aleargă oamenii de colo până colo, în zgomotul mașinilor conduse de oameni care vor să ajungă dintr-un loc in altul, pentru a mai cumpăra un cadou uitat, ceva de pus pe masa de Crăciun... alergare de dimineață până seara târziu...      Aleargă oamenii cu gândul că într-o singură zi (de Crăciun) vor avea parte de liniște, de pacea sufletului dacă masa le va fi plină și locul de sub brad ocupat de cadouri.                                   Fals!      De fapt cel mai frumos cadou nu se găsește sub brad. Cel mai frumos cadou se găsește în ieslea din Betleem, Pruncul Isus.      Cel mai frumos cadou nu se găsește sub brad. Cel mai frumos cadou se găsește la cruce.    Acolo unde Hristos ne-a iubit până la capăt și ne-a dat mântuirea în dar...

ROMÂNIA, te iubesc!

Imagine
  Te iubesc România pentru că în tine m-am născut.   Pentru că în tine m-au crescut părinții cu lacrimi și zâmbete.   Pentru că în tine am învățat școala vieții, și mai bine de atât nu aș fi putut în altă țară.   Pentru că sărăcia și necesarul mi le-ai dăruit la pachet, dar pe rând, și din asta am învățat să rup din pâinea mea pentru a da și aproapelui meu.   Te iubesc România pentru că în tine am găsit pe Creatorul tău, pe Dumnezeu. Și de când L-am găsit, te văd mai frumoasă și lupt mai mult pentru tine.   România, ceea ce te mai ține azi cât de cât în picioare este că o mână de oameni se roagă de Dumnezeu să mai rămână în tine.   România, firul vietii tale atârnă de Dumnezeu! Ține-te strâns de El.             România, te iubesc !!!  

Când noi dormim... Hristos se roagă

  Momentul în care Domnul Hristos trebuia să fie prins, legat, judecat și apoi osândit la moarte era aproape.   Era ultima sută de metri ca planul mântuirii cu privire la om să se împlinească.   După cina cea de Taină, Domnul își ia ucenicii și îi duce în grădina Ghetsimani ca să se roage Tatălui din cer. Îi ia cu El deoparte pe Iacov, Petru și Ioan și le-a spus ca și ei să se roage și să vegheze împreună cu El.   În timp ce Domnul se roagă cei trei ucenicii au adormit, și nu o dată, ci de trei ori.   Am stat și m-am gândit că în timp ce noi "dormim", Hristos se roagă pentru noi, pentru sufletele noastre.   În timp ce noi dormim fizic, și nu numai, Dumnezeu ne păzește și ne ocrotește de uneltirile diavolului de a ne face rău.   În timp ce noi dormim spiritual Domnul Hristos se roagă pentru noi.   Cum dormim spiritual?   Când mergi la biserică și îți intră pe o ureche și îți iese pe cealaltă, când un prieten sau coleg te invită la bise...

Dumnezeu nu obosește iertând

  Eram zilele astea cu soția și copilașul nostru, și cum de câteva zile suntem părinți, suntem și foarte obosiți, mă întreabă soția dacă mai pot, dacă nu am obosit, și i-am răspuns că nu, pentru copilul nostru nu obosim niciodată.   În fracțiune de secundă mi-am adus aminte de versetul din Biblie în care scrie: "Să se întoarcă omul la Dumnezeu care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând ." -Isaia 55:7   De ce nu obosește Dumnezeu să ierte pe om, să ierte întrega planetă? Pentru că suntem lucrarea mâinilor Lui, nu evoluați din primate. El ne-a suflat suflare de viață.    El este Creatorul nostru, iar noi creația Lui!   Probabil sunt câțiva, dacă nu mulți, cei care gândesc și spun: "Oare mă mai poate ierta Dumnezeu? Oare mai am vreo șansă la iertare?"   Pe tine, cel care îți pui astfel de întrebări, te asigur că Dumnezeu te poate ierta și pe tine. Nu se va opri până când nu vei intra și tu în dragostea Sa, prin iertarea Sa. ...

Încurajare pentru cei întorși de curând... și nu numai!

  După restaurarea samaritencei la fântână (și a altora din Samaria), după vindecarea fiului unui slujitor al regelui, după vindecarea bolnavului de 38 de ani, după înmulțirea pâinilor, după ce Isus merge pe apă, într-o zi frații lui îi spun să meargă în Iudeea și să facă minuni și acolo dacă vrea să se facă cunoscut. Dar i-au zis în batjocură. Pentru că ei nu credeau în El. Că El este Mesia. Hristosul lui Dumnezeu.   Așa se întâmplă când cei din jurul tău nu cred în Dumnezeu (că dacă ar crede ar face faptele Lui), îți vorbesc în batjocură, cu silă, cu indiferență, cu ură.   Pe unii dintre voi care ați ales să fiți creștini nu doar cu vorba, ci și cu fapta, probabil că cei din casa voastră vă asupresc, vă ceartă, vă jignesc.   Poate că pe unii vă dau afară din casă.   Poate vi se spune că ați făcut de râs numele familiei.   Poate sunteți priviți ca dușmani ai propriei voastre case.   Sau poate că ați fost îmbrânciți, sau loviți.   Vă spun un singu...

Cine îl poate urma pe Dumnezeu?

https://youtu.be/C_XiVYOfsGU Se poate să îl urmezi pe Dumnezeu oricare ar fi situația.   Trebuie doar să vrei, puterea ți-o dă El.   Lecție de viață de la fratele Cătălin.

Ferice de cine citește BIBLIA... pentru că va fi liber în HRISTOS

Imagine
  Trăim într-o lume în care oamenii, adică sufletele lor sunt prizoniere. Au sufletul și conștiința în lanțuri și zac în temnița lui Satan, din care de unul singur nu poți scăpa.   Citind câteva cărți în care oameni aflați în inima închisorii au afirmat că în momentul în care l-au primit pe Dumnezeu și i-au făcut voia, s-au simțit liberi. Am ajuns la concluzia că mai bine cu trupul în închisoare, dar cu sufletul liber. Liber în Hristos Domnul!   O fi Biblia o carte veche, poate cea mai veche, dar cei care o citesc cu scopul de a găsi adevărul, de a găsi esența creștinului, vor găsi, dar vor găsi și puterea lui Dumnezeu care îi va face liberi.   Dumnezeu prin Biblie ia povara păcatelor noastre asupra Lui și ne face pe noi liberi. Ne ușurează inima. Îi dăruiește aripi să poată ajunge până la El.   Am spus oamenilor și vă spun și dvs: Ferice de voi dacă veți citi Biblia. Pentru că veți fi LIBERI... LIBERI în HRISTOS!!! "Și a zis iudeilor care crezuseră în El:...

DUMNEZEU ne cunoaște depresia

Imagine
  „Voi căutaţi să vă arătaţi neprihăniţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaște inimile. " Luca 16:15   Și eu și dvs de multe ori când am ieșit înaintea oamenilor fie pe stradă, fie la școală, fie la serviciu, sau în oricare alt loc, ne-am arătat "neprihăniți", adică curați, credincioși, căutând să facem dreptate.   Dar merg puțin mai aproape, aproape de realitatea zilnică, ne-am arătat fără griji, fără probleme, fără necazuri, fără dureri, fără lipsuri, fără îngrijorări, deși toate aceste lucruri, separat sau toate odată ne măcinau inima.   Poate că înainte de a ieși din casă ți-ai șters pentru a nu știi câta oară lacrimile, ți-ai spus: "va fi bine, voi trece și peste asta".   Ai ieșit pe stradă, te-ai întâlnit cu prieteni sau cunoștințe și le-ai arătat că ești bine. Că totul e "OK", dar tu știai că nu e deloc așa. Știai un singur lucru că doar Dumnezeu știe ce e în inima ta . Și așa și este.   Te încurajez să vezi care îți este prieten/ă de ...

Ferice de cine citește BIBLIA... în ea găsește viața veșnică!

Imagine
  Se spune despre un judecător renumit al americii pe nume Oliver că avea probleme cu memoria și fiind într-o călătorie cu trenul controlorul a venit să îi ceară biletul, judecătorul și-a dat seama că nu-l găsește, iar controlorul cunoscându-l i-a spus că până la destinație i-l poate arăta.   Judecătorul Oliver i-a spus că problema lui nu e că nu găsește biletul, problema este că el nu știe unde merge.   Toți oamenii călătoresc pe pământul ăsta și toți suntem datori cu o moarte, dar contează la ce destinație vom ajunge.   Spunea în unul din articolele sale Sefora Geantă   că toți vom adormi într-o zi, dar contează unde ne vom trezi.   Dacă îi vom întreba pe oameni vom vedea că știu ce vor să facă la toate categoriile de vârstă. Știu că vor să termine liceul, o facultate, să aibă un serviciu bun și stabil, să se căsătorească, să aibă copii, să îmbătrânească, să se bucure de nepoți și apoi vor muri. După toate astea...   Puțini, foarte puțini știu ...

De ce trecem prin încercări, necazuri?

  Cu siguranță când vine peste viața noastră câte o încercare, o problemă, un necaz ne întrebăm: "Cu ce am greșit, cu ce am păcătuit, de ce a îngăduit Dumnezeu să mi se întâmple asta mie? De ceee?". Știu, cunoașteți despre ce vorbesc!   Dar haideți să privim puțin la viața unei familii care nu cred să mai fi fost vreuna ca ea, așa de îndurerată și încercată. La Iov și soția sa. Mai cu seamă la Iov. Pentru că Dumnezeu cu Iov se laudă înaintea îngerilor și înaintea lui Satana.   Într-o zi familia lui Iov a rămas fără nimic.   A rămas fără cele șapte mii de oi, fără cele trei mii de cămile, fără cele 500 de perechi de boi (adică 1000), fără cele 500 de măgărițe, fără cei 10 copii, șapte băieți și trei fete, și fără aproape toți slujitorii (erau așa de mulți că nici nu li se spune numărul), cu excepția celor patru care le-au dat veștile îngrozitoare.   În jurul lui Iov și a soției sale răsuna glasul groazei: "Ați rămas fără nimic, vă mai aveți unul pe altul". Groa...